Copii și părinți
-
Nu da înapoi! Plăcerea lui şi nerăbdarea părinţilor.
12 decembrie 2012
Aurora Liiceanu, Doctor în Psihologie
În general, părinţii se confruntă adesea cu situaţii în care fie că doresc să-şi bucure copilul, fie să-l pedepsească. Şi una şi alta dintre situaţii se lovesc de decizii, luate adesea fără a gândi prea mult. Şi dacă la bucurii, te gândeşti la bani – cadouri, jucării, haine, când este mai mare – , la pedepse te gândeşti mai puţin la bani.
O GREŞEALĂ DE CRĂCIUN
Odată, am primit un telefon de la o mamă, tare necăjită pentru că hotărâse cu soţul ei să-şi pedepsească băiatul pentru că minţise. Băiatul nu-i minţise până atunci. Era un copil cuminte, dar a minţit că a luat o notă mai mare decât cea adevărată. Năuciţi de faptul că uite, copilul nostru este mincinos, tare supăraţi fiind ei i-au spus că vine vacanţa de iarnă şi că nu-i vor face brad de Crăciun – copilul ştia deja că Moş Crăciun nu există – , nu-i vor nici un cadou şi că va sta în casă toată vacanţa. Mama băiatului mi-a spus că locuiesc în Braşov, că nu i-au făcut brad, dar că băiatul se uită trist pe geam şi vede cum prietenii lui se joacă şi se dau cu sania. Doar era vacanţă. Mă întreba ce să facă? Părinţii îşi puneau problema să-l lase afară, pentru că băiatul lor era tare trist. Sigur că aşa era. Sigur că ei au gândit prea repede pedeapsa, că poate nu trebuiau să fie aşa de duri cu copilul lor.ŢINE-TE DE CUVÂNT!
Dar, în aceste situaţii trebuie să te ţii de cuvânt. Ai hotărât ceva, faci ce ai spus. Dacă nu, ajungi să faci exact ca acel copil, adică să minţi. Şi cum să înveţe un copil că ceea ce spune trebuie să se şi facă dacă tu ca părinte nu faci aşa? Fără să-şi dea seama, copilul va face aşa cum fac şi părinţii. Şi la bucurii şi la pedepse, părinţii trebuie să se gândească mai mult când iau decizii, pentru că uneori entuziasmul sau nervii te fac să iei decizii pe care nu le mai poţi transforma în gesturi. Autoritatea părinţilor se construieşte pe fermitate şi constanţă.
Aurora Liiceanu, Doctor în Psihologie
-
Copilul şi joaca. Plăcerea lui şi nerăbdarea părinţilor.
18 iulie 2011
Aurora Liiceanu, Doctor în Psihologie
Psihologii şi nu numai ei au scris mult despre joaca şi jocul copiilor. S-au pictat tablouri cu copii jucându-se. De ce? Pentru că aşa cum părinţii au un „job” şi copiii au joaca. Când încep școala, joaca lor devine un part-time job, pentru că trebuie şi să înveţe. Dar ce este bine să nu uităm ca părinţi? Nu trebuie să uităm că copilul are un potenţial de plecare, are abilităţi, talente care trebuie dezvoltate. O abilitate nedezvoltată nici nu-l bucură pe copil, nici nu-i aduce avantaje în viitor. Rămâne ca o banană verde care nu se coace.Prin jocuri şi jucării potenţialul copilului se dezvoltă. Totul este să-i dezvoltăm câteva abilităţi generale. Iată care sunt ele:
concentraţia atenţiei: să avem răbdare ca atunci când el se joacă să sesizăm când interesul lui dispare şi vrea să facă altceva, să se joace cu alt joc, să nu termine ce a început; atunci trebuie să inventăm ceva ca el să continue ceea ce a început:- finalizarea unei acţiuni: dacă face din cuburi şi alte figuri un castel sau dacă are în faţă un puzzle trebuie să-l facem să termine ce a început; e posibil să se plictisească, să fugă la frigider să mănânce ceva, să vrea să se uite la televizor; o mică povestioară, o întrebare bine pusă, poate să-l facă să rămână să termine ce a început.
- luarea unei decizii: să hotărască singur cu ce se joacă, ce jucării preferă şi să inserăm în jocul lui luări de decizii; vrea să îmbrace o păpuşă sau vrea să pună într-o maşinuţă un soldăţel atunci trebuie să decidă ce-i pune păpuşii – poate plouă şi-i trebuie o pălărie, poate se plimbă şi-i trebuie anumiţi pantofi – sau să decidă unde merge soldăţelul, ce să facă? Astfel el învaţă să gândească consecinţele deciziei lui.
Acestea nu sunt însă singurele abilităţi, mai sunt şi altele. Dar, ele sunt foarte importante.
Şi acum am să dau un exemplu de dezvoltare a gândirii abstracte a copilului.
Vă jucaţi împreună, trebuie să aveţi răbdare. Vreţi să-l învăţaţi perechea de cuvinte interior-exterior. Dacă aveţi o păpuşă sau altceva, el poate înţelege că dacă se face c-o hrăneşte, ce mănâncă păpuşa este în interiorul ei, dar rochiţa este în exteriorul ei. De la acest lucru puteţi în orice joc să-l faceţi să găsească interiorul şi exteriorul şi chiar şi dincolo de joc sau de jucărie puteţi face acest lucru. Dacă bea lapte, îi amintiţi că laptele este în interiorul cănii, iar cana este în exteriorul laptelui.
De aici puteţi merge oriunde cu joaca minţii.
Dar, doar cu răbdarea părinţilor copilul îşi hrăneşte plăcerea de a nu se juca singur.Aurora Liiceanu, Doctor în Psihologie